Educație prin sport și aventură
Castelu, județul Constanța, și Coroieni – Ponorâta, județul Maramureș, sunt două comunități izolate și foarte sărace, cu populații numeroase de romi sau romi-turci (horahai), O problemă majoră este discriminarea. Comunitățile sunt marginalizate, iar copiii și adulții sunt respinși de ceilalți locuitori.
În aceste comune trăiesc in condiții grele peste 1000 de copii. O parte dintre case sunt dărăpănate și majoritatea suprapopulate. Părintii sunt fără educație și intimidați de școalp. Copiii vorbesc acasă romani sau turcă și nu stiu româna când încep grădinița sau școala. Atât nutriția, cât și igiena sunt precare. Stimularea intelectuală a multora dintre ei aproape lipsește, iar nevoia lor de a participa la activități educațiomale și sportive incluzive este imensă.
În cei 13 ani de când am intrat în contact cu comunitățile, am ajuns la concluzia că doar printr-o abordare integrată (social, sănătate, dezvoltare comunitară și advocacy), centrată pe educație, pe termen lung, și prin implicarea activă a tuturor actorilor, putem să generăm transformările pe care le dorim.
Prin proiectele derulate, am reușit să creștem semnificativ numărul de copii înscriși în grădiniță și școală (Castelu), să creștem rata de prezență zilnică la școală prin oferirea de stimulente educaționale sub formă de masă caldă și tichete sociale (Ponorâta), să creștem numărul de copii care merg mai departe la ciclul gimnazial la Coroieni și chiar mai departe la liceu, să îmbunătățim starea lor de sănătate prin organizarea de caravane medicale și cursuri pentru mame, să aducem împreună toți oamenii din comună prin organizarea de evenimente comunitare, precum Ștafeta pentru educație, să promovăm un stil de viață sănătos și să aducem copiii mai aproape de școală prin organizarea de cluburi sportive.
Proiectul „Educație prin sport și aventură“ continuă activitățile de educație prin sport testate cu succes și isi propune să crească starea de bine a copiilor din Castelu si Coroieni prin cluburi sportive săptămânale de fotbal și volei pentru 70 de copii, tabere de educație prin aventură pentru 28 de copii cu performanțe școlare și evenimente comunitare, cum sunt Ștafetele pentru educație la care participă 900 de copii. În activități vom implica întrega comunitate : părinți, profesori, reprezentanți ai autorităților de la local la național, tineri din comunitate și voluntari.
Această pagină este realizată în cadrul proiectului Educație prin sport și aventură, derulat de Reality Check și finanțat prin programul În Stare de Bine, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Detalii pe www.instaredebine.ro