În cadrul proiectului EduPlus. Creștem împreună prin educație, copiii din Ponorâta și Coroieni participă în această vară la un atelier de teatru comunitar. Repetiții, construcție de decoruri, lucru în echipă și, la finalul activităților, un spectacol.

Teatrul nu înseamnă doar interpretarea unui rol. Înseamnă să te asculți pe tine, să îi asculți pe ceilalți și să construiești împreună cu ei ceva nou.

Pentru copiii din proiectul EduPlus, atelierul de teatru comunitar este un spațiu în care pot fi mai liberi, mai creativi și mai curajoși. Ei participă la întregul proces: contribuie la scrierea piesei, lucrează la decoruri și se implică în pregătirea spectacolului.

Activitățile se desfășoară pe parcursul mai multor luni și sunt coordonate de formatori cu experiență în teatru comunitar. Fiecare copil își poate găsi locul, fie că e pe scenă, în echipa care pregătește decorurile sau în culise. Pentru că, într-un spectacol construit de comunitate, fiecare contribuție contează.

La finalul activităților, copiii vor urca pe scenă în fața comunității lor. Va fi o ocazie pentru părinți, profesori și vecini să îi vadă într-un rol nou și, poate, să descopere lucruri pe care nu le știau despre ei.

Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social European, prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027. Pentru informații despre alte programe cofinanțate de Uniunea Europeană: https://mfe.gov.ro/