Direcții strategice

Ajutăm acolo unde credem că e cea mai mare nevoie

Îi aducem împreună pe cei care au nevoie de ajutor (comunități, școli, primării, grupuri de oameni) cu cei care îl pot oferi (companii, persoane, grupuri civice etc.). Sprijinim comunitățile defavorizate să dezvolte și să implementeze proiecte. Monitorizăm și raportăm către donatori.

Monitorizăm la firul ierbii ce merge și ce nu, și de ce

Verificăm în mod structurat cum se aplică legile și se cheltuiesc banii publici. Înțelegem care sunt problemele care fac ca anumite legi, politici publice sau programe să nu funcționeze cum ar trebui. Identificăm, analizăm și promovăm bune practici, care pot fi extinse.

Facem studii aplicate și advocacy

Evaluăm științific impactul anumitor programe strategice. Analizăm necorelări sau goluri legislative sau procedurale și facem propuneri de politici publice. Semnalăm disfuncționalități în aplicarea legii, abuzuri în sistemul public, probleme de sistem.

Sprijinim specialiștii din administrația publică

Organizăm vizite de documentare în comunități sărace și schimb de experiență pentru specialiști din domenii și sectoare diferite. Facem informări, training și mentorat pentru angajații publici, pentru a-i ajuta să aplice corect legislația. Sprijinim dezvoltarea de rețelele intersectoriale.

Sprijinim și simplificăm accesul cetățenilor la servicii publice

Intermediem contactul dintre cetățean și instituțiile publice. Testăm programe care să reducă birocrația și să crească impactul activităților instituțiilor publice. Dezvoltăm platforme și instrumente care să înlesnească procesele de crowd-monitoring și crowd-solving a problemelor din administrație.