Copiii din Ponorâta așteaptă în fiecare an cu nerăbdare sosirea vacanței mari, care aduce bucurie și oportunități unice pentru cei care au învățat bine și au avut un comportament frumos. În 2023, 14 copii din clasele gimnaziale au prins aripi și au pornit într-o aventura numită tabăra VIAȚA. O parte dintre copii au participat pentru prima dată, iar pentru ceilalți a fost o nouă ocazie să facă față provocărilor personale și de grup.
Cu sprijinul echipei Noi Orizonturi și, în special, cu îndrumarea plină de entuziasm a lui Teo, liderul grupului, copiii au intrat rapid în atmosfera taberei, chiar din prima zi, care a fost marcată de ploaie. Această provocare neașteptată i-a motivat și mai mult să își arate determinarea și dorința de a profita la maximum de zilele petrecute la Straja și de experiențele trăite.
În cele cinci zile petrecute la munte, copiii au avut un program bine stabilit, care a conținut multe activități de grup în care copiii au exersat colaborarea în echipă, și-au stabilit obiective comune și au descoperit lucruri noi despre ei înșiși.
În lumea taberei VIAȚA, cuvântul cheie este „ECHIPĂ”, iar motto-ul echipei Vulturilor, „NU EXISTĂ NU POT!”, a devenit sursa de inspirație pentru fiecare copil. Aceștia și-au depășit limitele personale, au învățat să aibă încredere unii în alții, au arătat determinare și curaj în activități precum escaladarea și cățărarea pe stâncă. În plus, s-au distrat pe cinste la focul de tabără și la petrecerea-carnaval.
Tabăra VIAȚA este mai mult decât o simplă vacanță; este o călătorie de autodescoperire, în care copiii învață să își depășească temerile, să își cultive încrederea și să își descopere propriile aripi, gata să zboare spre noi orizonturi.
Tabăra educațională este o activitate în cadrul proiectului „Educație prin sport și aventură”, derulat de Reality Check și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland Romania și implementat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile.