28 septembrie este ziua în care aproape 500 de copii din Castelu au alergat la ,,Ștafeta pentru educație”. Ne-am dorit ca prin acest eveniment să îi aducem împreună pe toți copiii, indiferent dacă vorbesc românește sau turcește, dacă vin din familii dezavantajate sau care o duc mai bine, dacă merg sau nu la școală (deși ar trebui). A fost un succes! Nu lipsit de provocări, dar entuziasmul cu care au participat copiii și bucuria pe care am simțit-o în rândul întregii comunități au făcut să merite toate eforturile.

„Ștafeta pentru educație” este un eveniment din cadrul proiectului „Împreună prin sport la Castelu” derulat de Reality Check și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland Romania și implementat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile. Mai multe informații despre „Împreună prin sport la Castelu” puteți găsi aici.